1. Cetatea Șiria este o cetate monument istoric, datând din secolul al XIII-lea, zidită pe Dealul Cetății, de unde domină regiunea din jurul localității Șiria.
2. Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Bodrogul Nou, cea mai veche așezare monastică din țara noastră, cu viață monahală neîntreruptă. Prima atestare documentară cunoscută, este din anul 1177. Aici se găsesc valoroase picturi, numeroase manuscrise și alte piese muzeistice.
3. Mănăstirea Bezdin, una dintre puținele mănăstiri ortodoxe sârbe din România ce se mai păstrează încă, este situată la circa 36 de kilometri vest de municipiul Arad.
4. Mănăstirea ”Sfânta Maria” din Radna
Această mănăstire aparține cultului romano-catolic și este principalul loc de pelerinaj din Dieceza de Timișoara.
Muzeul mănăstirii are o istorie bogată, care datează încă din anul 1325.
5. Mănăstirea ”Sfântul Simeon Stâlpnicul”
În interiorul altarului bisericii au fost reînhumate rămășițele pământești a patru episcopi arădeni, după ce vechea catedrală, aflată pe locul actualului Colegiu Național ”Moise Nicoară”, fusese demolată în 1861. Tot în altar este înmormântat și episcopul Sinesie, iar o piatră funerară însemnată cu o cruce stă deasupra mormântului ctitorului bisericii.
Datorită specificului baroc al bisericii, păstrat, în bună parte, clădirea este considerată un unicat printre monumentele istorice ale județului și una dintre cele mai vechi clădiri de elită păstrate în Arad.
6. Sinagoga Neologă din Arad este un locaș de cult evreiesc din municipiul Arad.
Sinagoga Neologă de rit mozaic a fost introdusă pe Lista monumentelor istorice din județul Arad din anul 2004.
7. Castelul regal de la Săvârșin este un conac deținut de familia regală a României și este situat pe domeniul de la Săvârșin, din județul Arad.
Pe teritoriul clădirii actuale se găsea în secolul al XVIII-lea castelul familiei nobiliare Forray.
8. Stațiunea Moneasa, cu aerul cel mai bogat în ozon din estul Europei. Este situată la circa 100 de kilometri de municipiul Arad.
9. Complexul Muzeal Arad este o instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Arad.
Expoziții:
- Istorie;
- Științele naturii;
- Pinacoteca;
- Muzeul de Artă;
- Kinema ikon;
- Muzeul Orașului Lipova, Lipova;
- Muzeul Memorial ”Ioan Slavici și Emil Monția”, Șiria;
- Muzeul Viei și Vinului, Miniș;
- Casa Memorială Eugen Popa și Eugenia Hagiu, Săvârșin;
- Muzeul Adam Muller-Guttenbrunn, Zăbrani.
10. Plaja Ghioroc
Alte obiective turistice:
- Cetatea Aradului, singura cetate din Transilvania, construită în stil Vauban, păstrată intactă, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea;
- Castelul Macea, însoțit de o frumoasă grădină botanică ș.a.
Informațiile care se regăsesc în această postare sunt preluate din mai multe surse.
Fotografiile fac parte din arhiva personală.
#visitArad
















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu