Regulamentul (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor, extrase)

 Datele cu caracter personal sunt prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată.

Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

- persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;

- prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;

- prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului;

- prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;

- prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește un interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul;

- prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

În cazul în care prelucrarea se bazează pe consimțământ, operatorul trebuie să fie în măsură să demonstreze că persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal.

În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații scrise care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, într-o formă inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu. Nici o parte a respectivei declarații care constituie o încălcare a prezentului regulament nu este obligatorie. 

Persoana vizată are dreptul să își retragă în orice moment consimțământul. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului, persoana vizată este informată cu privire la acest lucru. Retragerea consimțământului se face la fel de simplu ca acordarea acestuia.

Atunci când se evaluează dacă consimțământul este dat în mod liber, se ține seama cât mai mult de faptul că, printre altele, executarea unui contract, inclusiv prestarea unui serviciu, este condiționată sau nu de consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal care nu este necesară pentru executarea unui contract.

Se interzice prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența la sindicate și prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viața sexuală sau orientarea sexuală a unei persoane fizice. Prevederile menționate în ultima propoziție, nu se aplică în anumite situații.

În cazul în care scopurile pentru care un operator economic prelucrează date cu caracter personal nu necesită sau nu mai necesită identificarea unei persoane vizate de către operator, operatorul nu are obligația de a păstra, obține sau prelucra informații suplimentare pentru a identifica persoana vizată în scop unic al respectării prezentului regulament.

Persoana vizată are dreptul de a obține din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care o privesc și, în caz afirmativ, acces la datele respective și la următoarele informații:

- scopul prelucrării;

- categorii de date cu caracter personal vizate;

- destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din țări terțe sau organizații internaționale;

- acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;

- existența dreptului de a solicita operatorului rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal ori restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal referitoare la persoana vizată sau a dreptului de a se opune prelucrării;

- dreptul de a depune o plângere în fața unei autorități de supraveghere;

- în cazul în care datele cu caracter personal nu sunt colectate de la persoana vizată, orice informații disponibile privind sursa acestora;

- existența unui proces decizional automatizat incluzând cererea de profiluri, menționat la articolul 22 alineatele (1) și (4), precum și, cel puțin în cazurile respective, informații pertinente privind logica utilizată și privind logica utilizată și privind importanța și consecințele preconizate ale unei astfel de prelucrări pentru persoana vizată. 

Persoana vizată are dreptul de a obține de la operator, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc. Ținând seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, persoana vizată are dreptul de a obține completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare. 

Persoana vizată are dreptul de a obține din partea operatorului ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar operatorul are obligația de a șterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate, în anumite situații.

Atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal are drept scop marketingul direct, persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment prelucrării în acest scop a datelor cu caracter personal care o privesc, inclusiv creării de profiluri, în măsura în care este legată de marketingul direct respectiv.

Ținând seama de natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și de riscurile cu grade diferite de probabilitate și gravitate pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a garanta și a fi în măsură să demonstreze că prelucrarea se efectuează în conformitate cu prezentul regulament. Respectivele măsuri se revizuiesc și se actualizează dacă este necesar. 

Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, costurile implementării, și natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și riscurile cu grade diferite de probabilitate pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice pe care le prezintă prelucrarea, operatorul, atât în momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, cât și în cel al prelucrării în sine, pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate, cum ar fi pseudonimizarea, care sunt destinate să pună în aplicare în mod eficient principiile de protecție a datelor, precum reducerea la minimum a datelor, și să integreze garanțiile necesare în cadrul prelucrării, pentru a îndeplini cerințele prezentului regulament și a proteja drepturile persoanelor vizate. 

Operatorul pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării. Respectiva obligație se aplică volumului de date colectate, gradului de prelucrare a acestora, perioadei lor de stocare și accesibilității lor. În special, astfel de măsuri asigură că, în mod implicit, datele cu caracter personal nu pot fi accesate, fără intervenția persoanei, de un număr limitat de persoane. 

În cazul în care doi sau mai mulți operatori stabilesc în comun scopurile și mijloacele de prelucrare, aceștia sunt operatori asociați. Ei stabilesc într-un mod transparent responsabilitățile fiecăruia în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, în special în special în ceea ce privește exercitarea drepturilor persoanelor vizate și îndatoririle fiecăruia de furnizate a datelor prevăzute în prezentul regulament, prin intermediul unui acord între ei, cu excepția cazului și în măsura în care responsabilitățile operatorilor sunt stabilite în dreptul Uniunii sau în dreptul intern care se aplică acestora. Acordul poate să desemneze un punct de contact pentru persoanele vizate.

În cazul în care prelucrarea urmează să fie realizată în numele unui operator, operatorul recurge doar la persoane împuternicite care oferă garanții suficiente pentru punerea în aplicare a unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, astfel încât prelucrarea să respecte cerințele prevăzute în prezentul regulament și să asigure protecția drepturilor persoanei vizate. 

Persoana împuternicită de operator sau orice persoană care acționează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator care are acces la date cu caracter personal nu le prelucrează decât la cererea operatorului, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii sau dreptul intern îl obligă să facă acest lucru. 

Având în vedere natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, în cazul în care un tip de prelucrare, în special cel bazat pe utilizarea noilor tehnologii, este susceptibil să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul efectuează, înaintea prelucrării, o evaluare a impactului operațiunilor de prelucrare prevăzute asupra protecției datelor cu caracter personal. O evaluare unică poate aborda un set de operațiuni de prelucrare similare care prezintă riscuri ridicate similare.

La realizarea unei evaluări a impactului asupra protecției datelor, operatorul solicită avizul responsabilului cu protecția datelor, dacă acesta a fost desemnat. 

În cazul în care operatorul sau persoana împuternicită de operator este o autoritate publică sau un organism public, poate fi desemnat un responsabil cu protecția datelor unic pentru mai multe dintre aceste autorități sau organisme, luând în considerare structura organizatorică și dimensiunea acestora. 

Responsabilul cu protecția datelor poate fi un membru al personalului operatorului sau persoanei împuternicite de operator sau poate să își îndeplinească sarcinile în baza unui contract de servicii.

Operatorul sau persoana împuternicită de operator publică datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor și le comunică autorității de supraveghere.

Operatorul și persoana împuternicită de operator se asigură că responsabilul cu protecția datelor este implicat în mod corespunzător și în timp util în toate aspectele legate de protecția datelor cu caracter personal.

Responsabilul cu protecția datelor are obligația de a respecta secretul sau confidențialitatea în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor sale, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern.

Responsabilul cu protecția datelor poate îndeplini și alte sarcini și atribuții. Operatorul sau persoana împuternicită de operator se asigură că niciuna dintre aceste sarcini și atribuții nu generează un conflict de interese. 

În îndeplinirea sarcinilor sale, responsabilul cu protecția datelor ține seama în mod corespunzător de riscul asociat operațiunilor de prelucrare, luând în considerare natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării. 

Statele membre, autoritățile de supraveghere, comitetul și Comisia încurajează elaborarea de coduri de conduită menite să contribuie la buna aplicare a prezentului regulament, ținând seama de caracteristicile specifice a diverselor sectoare de prelucrare și de nevoile specifice ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii.

Statele membre, autoritățile de supraveghere, comitetul și Comisia încurajează, în special la nivelul Uniunii, instituirea de mecanisme de certificare în domeniul protecției datelor, precum și de sigilii și mărci în acest domeniu, care să permită demonstrarea faptului că operațiunile de prelucrare efectuate de operatori și de persoanele împuternicite de operatori respectă prezentul regulament. Sunt luate în considerare necesitățile specifice ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii. 

Certificare este voluntară și disponibilă prin intermediul unui proces transparent. 

Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă (extrase)

 CAPITOLUL I:  DISPOZIȚII GENERALE

Protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificare, organizare și realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.

Activitatea de protecție civilă este de interes național, are caracter permanent și se bazează pe îndeplinirea obligațiilor ce revin, potrivit prezentei legi, autorităților administrației publice centrale și locale, celorlalte persoane juridice de drept public și privat române, precum și persoanelor fizice.

Atribuțiile protecției civile sunt următoarele:

- identificare și gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale și tehnologice de pe teritoriul României;

- culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea și analizarea datelor și informațiilor referitoare la protecția civilă;

- informarea și pregătirea preventivă a populației cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecție ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecție puse la dispoziție, obligațiile ce îi revin și modul de acțiune pe timpul situație de urgență;

- organizarea și asigurarea stării de operativitate și a capacității de intervenție optime a serviciilor pentru situații de urgență și a celorlalte organisme specializate cu atribuții în domeniu;

- înștiințarea autorităților publice și alarmarea populației în situații de protecție civilă;

- protecția populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și arhivistice, precum și a mediului împotriva efectelor dezastrelor și ale conflictelor armate;

- asigurarea condițiilor de supraviețuire a populației în situații de protecție civilă;

- organizarea și executarea intervenției operative pentru reducerea pierderilor de vieți omenești, limitarea și înlăturarea efectelor calamităților naturale și a celorlalte situații de protecție civilă;

- asanarea și neutralizarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;

- participarea la misiuni internaționale specifice;

- constituirea rezervelor de resurse financiare și tehnico-materiale specifice.

Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și operatorii economici, indiferent de forma de proprietate, răspund de aplicarea măsurilor de protecție civilă stabilite prin prezenta lege și prin planurile proprii, potrivit domeniului lor de competență.

Persoanelor fizice și persoanelor juridice române sau celor străine care au filiale sau sucursale în țară ori desfășoară activități pe teritoriul României li se aplică prevederile prezentei legi. 

Autoritățile administrației publice centrale și locale sunt obligate să asigure capacități de intervenție specializate, corespunzător tipurilor de riscuri la care sunt expuse teritoriul și populația, în timpi de răspuns optimi, indiferent de locul și momentul în care se produce situația de urgență.

Măsurile organizatorice și de pregătire pe linia protecției civile au caracter permanent și se intensifică la instituirea stărilor excepționale și declararea mobilizării sau pe timp de război.

Măsurile de protecție civile se aplică gradual, în funcție de amploarea și intensitatea situației de urgență.

Activitățile și măsurile de protecție civilă se planifică, se organizează și se aplică în concordanță cu prevederile prezentei legi și ale actelor normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate națională, cu planurile și programele adoptate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, precum și cu programele și procedurile elaborate de organismele specialitate ale Organizației Națiunilor Unite, Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene.

La elaborarea strategiei naționale a protecției civile se au în vedere principiile, scopurile și obiectivele prevăzute în Strategia Internațională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, precum și cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.

Situație de protecție civilă - situația generată de iminența producerii sau de producerea dezastrelor, a conflictelor militare și/sau a altor situații neconvenționale care, prin nivelul de gravitate, pun în pericol sau afectează viața, mediul, bunurile și valorile culturale și de patrimoniu. 

CAPITOLUL II:  ORGANIZAREA PROTECȚIEI CIVILE 

Organizarea protecției civile la nivelul unităților administrativ-teritoriale, al instituțiilor publice, al operatorilor economici și al organizațiilor neguvernamentale se realizează în raport cu clasificarea acestora din punct de vedere al protecției civile și constă în:

- constituirea organismelor și structurilor pentru managementul situațiilor de urgență, inclusiv al protecției civile;

- constituirea serviciilor pentru situații de urgență;

- încadrarea inspectorilor și/sau personalului de specialitate în domeniul protecției civile;

- întocmirea planurilor de analiză și de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de competență sau în domeniul de activitate;

- planificarea și organizarea activităților de pregătire a populației și a salariaților privind protecția civilă;

- organizarea evacuării în caz de urgență civilă;

- organizarea cooperări și a colaborării privind protecția civilă;

- planificarea resurselor pentru funcționarea structurilor prevăzute mai sus.

Activitatea de protecție civilă din România este coordonată de primul-ministru, care conduce activitatea prin ministrul MAI, în calitate de președinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

La nivelul unităților publice centrale și locale, activitatea de protecție civilă este coordonată de către președinții comitetelor pentru situații de urgență, constituite potrivit legii, iar la nivelul operatorilor economici, de către conducătorii acestora.

La toate nivelurile de competență, în structurile cu activitate permanentă sau temporară din Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență se constituie structuri specializate în domeniul protecției civile.

La nivelul municipiilor, al orașelor, al comunelor, al instituțiilor publice și al operatorilor economici cuprinși în clasificarea din punct de vedere al protecției civile, se încadrează personal de specialitate cu atribuții în domeniul protecției civile.

CAPITOLUL III:  DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE CETĂȚENILOR

Cetățenii au dreptul să încheie contracte de voluntariat pentru încadrarea în serviciile de urgență voluntare cu reprezentanții autorităților administrației publice locale. Statutul personalului voluntar din serviciile de urgență voluntare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor.

Cetățenii care au suferit pagube ca urmare a efectelor unui dezastru sau ale unui conflict armat ori ca urmare a executării intervenției de către serviciile de urgență au dreptul la ajutoare de urgență și la despăgubiri, după caz.

Despăgubirile se acordă în urma solicitării scrise a celui prejudiciat, adresată primarului, pe baza actului de constatare întocmit de organele competente și a hotărârii consiliului local, din fondurile prevăzute în bugetul local cu această destinație sau din cele aprobate prin hotărâre a Guvernului. 

Cetățenii sunt obligați:

- să respecte și să aplice normele și regulile de protecție civilă stabilite de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de conducătorii instituțiilor publice, ai agenților economici ori a organizațiilor neguvernamentale, după caz;

- să ducă la îndeplinirea măsurilor de protecție civilă dispuse, în condițiile legii, de autoritățile competente sau de personalul învestit cu exercițiul autorității publice din cadrul serviciilor publice de urgență;

- să informeze autoritățile sau serviciile de urgență abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminența producerii sau producerea oricărei situații de urgență despre care iau cunoștință;

- să informeze serviciile de urgență profesioniste sau poliția, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperire de muniție sau elemente de muniție rămase neexplodate;

- să participe la pregătirea protecției civilă la locul unde își desfășoară activitatea;

- să participe la întreținerea adăposturilor din clădirile proprietate personală și, în caz de necesitate, la amenajarea spațiilor de adăpostire din teren;

- să-și asigure mijloacele individuale de protecție, trusa sanitară, rezerva de alimente și apă, precum și alte materiale de primă necesitate pentru protecția familiilor lor;

- să permită, în situații de protecție civilă, accesul forțelor și mijloacelor de intervenție în incinte sau pe terenuri proprietate privată;

- să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparținând asociațiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum și accesul persoanelor autorizate, în vederea întreținerii acestora;

- să accepte și să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse și aduse la cunoștință de către autoritățile abilitate;

- să solicite avizele și autorizațiile privind protecția civilă, în cazurile prevăzute de lege.

Cetățenii declarați inapți de muncă din motive medicale sunt scutiți, pe timpul intervenției în sprijinul forțelor de protecție civilă, de prestarea de servicii ori de participarea la executarea de lucrări, evacuarea de bunuri și altele asemenea, care presupun efort fizic.

CAPITOLUL IV:  ATRIBUȚII ȘI OBLIGAȚII PRIVIND PROTECȚIA CIVILĂ

Autoritățile administrației publice centrale și locale asigură stabilirea și integrarea măsurilor de protecție civilă în planurile și programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel național, județean și local și urmăresc realizarea acestora.

Măsurile și acțiunile de prevenire din planurile de protecție civilă se planifică și se execută prioritar de către toate autoritățile administrației publice centrale și locale, potrivit competențelor acestora.

Autoritățile administrației publice centrale și locale poartă întreaga răspundere pentru asigurarea condițiilor de supraviețuire a populației afectate de urmărire calamităților naturale și a celorlalte situații de protecție civilă.

Prefectul are următoarele atribuții principale:

- aprobă planurile operative și de pregătire pe linia protecției civile și planificarea exercițiilor și a altor activități desfășurate la nivelul unității administrativ-teritoriale;

- urmărește îndeplinirea măsurilor de protecție civilă la nivelul unității administrativ-teritoriale;

- dispune, potrivit legii, instituirea stării de alertă, activarea sau folosirea, după caz, a formațiunilor de intervenție;

- aprobă schema cu riscurile teritoriale întocmite de inspectoratul pentru situații de urgență;

- asigură condiții pentru buna desfășurare și integrarea activității forțelor de intervenție din alte județe sau a echipelor internaționale, după caz, sosite în unitatea administrativ-teritorială în scopul limitării și înlăturării efectelor dezastrelor;

- prezintă consiliului județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz, propuneri de completare a sistemului de înștiințare și alarmare a populației, a fondului de adăpostire, a bazei materiale și alte măsuri de protecție a populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și a mediului;

- exercită controlul aplicării măsurilor în situații de protecție civilă.

Primarul are următoarele atribuții principale:

- propune consiliului local structura organizatorică de protecție civilă;

- aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local în domeniul protecției civile;

- aprobă planurile operative, de pregătire și planificare a exercițiilor de specialitate;

- propune fondurile necesare realizării măsurilor de protecție civilă;

- coordonează activitatea serviciilor de urgență voluntare;

- aprobă planurile de cooperare cu localitățile învecinate și organismele neguvernamentale;

- dispune măsuri și controlează modul de întreținere a spațiilor de adăpostire colective de către administratorul acestora;

- urmărește realizarea, întreținerea și funcționarea legăturilor și mijloacelor de înștiințare și alarmare în situații de protecție civilă;

- răspunde de alarmarea, protecția și pregătirea populației pentru situații de protecție civilă;

- solicită asistență tehnică și sprijin pentru gestionarea situațiilor de protecție civilă;

- exercită controlul aplicării măsurilor de protecție civilă în plan local;

- asigură evaluarea și centralizarea solicitărilor de ajutoare și despăgubiri în situații de protecție civilă, precum și distribuirea celor primite;

- coordonează nemijlocit evacuarea populației din zonele afectate de situații de protecție civilă;

- stabilește măsurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării și a alimentării cu energie și apă a populației evacuate;

- dispune măsuri pentru asigurarea ordinii publice în zona sinistrată;

- cooperează cu primarii localităților sau ai sectoarelor limitrofe, după caz, în probleme de interes comun;

- gestionează, depozitează, întreține și conservă tehnica, aparatura și materialele de protecție civilă, prin serviciile de specialitate subordonate.

Salariații au următoarele drepturi și obligații:

- să beneficieze, în mod gratuit, de echipament de protecție individuală, de tratament medical și antidoturi, dacă sunt încadrați la agenți economici sau instituții cu surse de risc nuclear, chimic și biologic;

- să beneficieze de măsurile de protecție socială prevăzute prin lege pentru perioadele de întrerupere a activității, impuse de situațiile de protecție civilă;

- să respecte normele, regulile și măsurile de protecție civilă stabilite;

- să participe la instruiri, exerciții, aplicații și la alte forme de pregătire specifică.

CAPITOLUL V:  PREGĂTIREA PENTRU PROTECȚIA CIVILĂ

Pregătirea pentru protecția civilă cuprinde pregătirea populației și a salariaților, pregătirea serviciilor de urgență, pregătirea personalului cu funcții de conducere pe linia protecției civile, precum și a personalului de specialitate.

Informarea și educarea preventivă a populației privind protecția civilă sunt obligatorii și se asigură prin: instituțiile de învățământ și educație de toate gradele, mijloacele de informare în masă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență.

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, stabilește, prin protocol, temele și activitățile practic-aplicative de educație privind protecția civilă, care se includ în programele de învățământ, precum și în planurile activităților extrașcolare.

Societățile publice și private, naționale și locale, de radio și televiziune, precum și presa scrisă sunt obligate să asigure prezentarea în emisiunile, respectiv în știrile și reportajele acestora, a riscurilor potențiale, măsurilor preventive și a modului de acțiune și comportare a populației pe timpul situațiilor de urgență civilă. 

La informarea și educarea preventivă a populației privind protecția civilă participă și organizațiile neguvernamentale de interes public, potrivit statutelor și specificului activității acestora.

Instruirea salariaților privind protecția civilă se asigură sistematic, de regulă împreună cu instructajele de prevenire și stingere a incendiilor, în condițiile stabilite prin dispozițiile generale elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate de ministrul administrației și internelor.

Participarea salariaților la instruire constituie sarcină de serviciu.

Periodic, pe baza planurilor și a programelor de pregătire și cu aprobarea primarului localității, se efectuează exerciții de alarmare publică.

CAPITOLUL VI:  PROTECȚIA POPULAȚIEI ȘI A BUNURILOR MATERIALE

Protecția populației, a bunurilor materiale și a valorilor culturale se realizează printr-un ansamblu de activități constând în: înștiințare, avertizare și alarmare, adăpostire, protecție nucleară, biologică și chimică, evacuare și alte măsuri tehnice și organizatorice specifice. 

Înștiințarea se realizează de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sau de serviciile de urgență profesioniste, după caz, pe baza informațiilor primite de la populație sau de la structurile care monitorizează sursele de risc.

Avertizarea populației se realizează de către autoritățile administrației publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele de avertizare specifice, în baza înștiințării primite de la structurile abilitate.

Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și de serviciile de urgență profesioniste, după caz, pe baza informațiilor primite de la Statul Major General, și de la structurile specializate din cadrul categoriilor de forțe armate, pe baza planurilor de cooperare întocmite în acest sens.

Alarmarea populației se realizează de autoritățile administrației publice locale sau centrale, după caz, prin mijloacele specifice, pe baza înștiințării primite de la structurile abilitate,

Mijloacele de avertizare și alarmare specifice se instalează în locurile stabilite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și de serviciile de urgență profesioniste.

Normele tehnice privind instalarea și sistemul integrat de avertizare și alarmare a populației și instrucțiunile privind semnalele și mesajele de avertizare și alarmare se elaborează de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

În cazul unui atac iminent, în situația în care nu s-a declarat stare de război, primele mesaje de prealarmă și de alarmă se transmit cu aprobarea ministrului internelor și reformei administrative, pe baza înștiințărilor Statului Major General și structurilor specializate din cadrul categoriilor de forțe armate, conform planurilor de cooperare întocmite în acest sens.

Folosirea mijloacelor de alarmare în cazul producerii unor dezastre se execută numai cu aprobarea primarului localității, a conducătorului instituției publice sau a operatorului economic implicat, după caz, ori a împuterniciților acestora.

Sistemul de înștiințare, avertizare și alarmare la localități, instituții publice și operatori economici se verifică periodic prin executarea de antrenamente și exerciții.

Folosirea mijloacelor tehnice de alarmare și alertare cu încălcarea prevederilor legale și normelor tehnice prevăzute în prezenta lege este interzisă.

Pentru protecția populației și a bunurilor din patrimoniul cultural național de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul național de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, adăposturi publice de protecție civilă aflate în administrarea consiliilor locale și fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici și proprietarii de imobile.

Asanarea terenului și neutralizarea muniției rămase neexplodate din timpul conflictelor armate se execută de către subunități specializate și specialiști pirotehnici din servicii de urgență profesioniste din subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, potrivit instrucțiunilor și normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.

Munițiile se distrug în poligoane ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Ministerului Apărării sau pe terenuri puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale în a căror rază administrativ-teritorială se execută lucrările de asanare. Terenurile stabilite pentru distrugerea muniției se amenajează potrivit instrucțiunilor și normelor tehnice specifice, elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Autoritățile administrației publice locale sau, după caz, instituțiile publice și operatorii economici asigură subunității de intervenție care execută asanarea pirotehnică, accesul în teren și, gratuit, mâna de lucru auxiliară, mijloace de transport cu șoferi și carburantul aferent, materialele, asistența sanitară, precum și cazarea și hrănirea efectivelor necesare acestor lucrări.

Paza munițiilor și a terenurilor în curs de asanare, precum și însoțirea transporturilor de muniții se execută de personal autorizat. 

Persoanele fizice și juridice care iau cunoștință de existența munițiilor au obligația să anunțe de îndată centrul operațional din cadrului serviciului de urgență profesionist, dispeceratul integrat de urgență, poliția sau primarul, după caz.

Se interzice persoanelor fizice neautorizate să ridice, să manipuleze ori să utilizeze muniția neexplodată. 

Materialele explozive și mijloacele de aprindere necesare pentru distrugerea muniției rămase neexplodate se pun la dispoziție specialiștilor pirotehnici, la cererea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prin inspectoratele de jandarmi județene. 

Protecția nucleară, radiologică, chimică și biologică a populației se realizează prin mijloace de protecție individuală, colectivă sau prin alte măsuri tehnice și organizatorice specifice, cu prioritate în zonele de risc.

Instituțiile publice și operatorii economici care produc, transportă, depozitează și manipulează substanțe periculoase în cantități care pot pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor organizează și execută controlul contaminării radioactive, chimice și biologice a materiilor prime și produselor finite și realizează măsurile de decontaminare a personalului propriu, terenului, clădirilor și utilajelor.

Mijloacele de protecție individuală a cetățenilor se asigură potrivit criteriilor elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Decontaminarea se realizează prin operațiuni și tehnici speciale efectuate de către serviciile de urgență, unele unități militare și operatori economici, potrivit normelor tehnice elaborate de ministerele de profil și avizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Depoluarea constă în luarea unor măsuri specifice pentru identificarea și eliminarea surselor poluante, limitarea, îndepărtarea sau neutralizarea agenților poluatori ai apei, aerului și terenului.

Măsurile de depoluare sunt însoțite, după caz, de evacuarea persoanelor și a animalelor din mediul poluat sau de interzicerea utilizării apei, a alimentelor și a furajelor contaminate.

Se interzice comercializarea sau utilizarea pentru consum a bunurilor contaminate.

Operatorii economici și instituțiile publice au obligația să avertizeze imediat populația asupra riscurilor de poluare și contaminare a zonelor limitrofe unităților respective și să intervină cu forțele și mijloacele de care dispun pentru protecția populației și înlăturarea efectelor poluării.

Evacuarea se execută pe baza planurilor întocmite în acest scop, conform normelor și instrucțiunilor elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Trecerea la executarea acțiunii de evacuare în situații de dezastre se hotărăște de primar sau de prefect, după caz, la propunerea comitetului pentru situații de urgență competent.

În situații de conflict armat, evacuarea se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la propunerea ministrului apărării.

Principiile evacuării în situații de conflict armat se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Accesul persoanelor neautorizate în zonele afectate și periculoase, delimitate și marcate corespunzător, care intră sub incidența situațiilor de protecție civilă, este interzis.

CAPITOLUL VII:  LIMITAREA ȘI ÎNLĂTURAREA URMĂRILOR SITUAȚIILOR DE PROTECȚIE CIVILĂ

Limitarea și înlăturarea urmărilor situațiilor de protecție civilă cuprinde ansamblul de activități și acțiuni executate în scopul restabilirii situației de normalizare în zonele afectate.

La acțiunile de limitare și înlăturare a urmărilor situațiilor de protecție civilă participă structuri de intervenție din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unități și formațiuni militare ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Apărării, servicii de urgență voluntare, formațiuni de Cruce Roșie și alte structuri cu atribuții în domeniu.

CAPITOLUL VIII:  ASIGURAREA MATERIALĂ ȘI FINANCIARĂ

Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici au obligația să planifice și să realizeze asigurarea materială și financiară a protecției civile, potrivit legii.

Înzestrarea și dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a structurilor subordonate cu tehnică, aparatură și materiale specific militare se asigură de MAI, pe baza normelor de înzestrare și dotare aprobate de către ministrul în cauză. 

Dotarea structurilor de protecție civilă, altele decât cele amintite mai sus, se efectuează pe baza normelor elaborate de persoanele juridice care au constituit aceste structuri, avizate de inspectoratele pentru situații de urgență județene și aprobate de prefect.

Contractarea și aprovizionarea cu tehnică și materiale se asigură de fiecare beneficiar contra cost. Tehnica și alte categorii de materiale necesare populației civile se asigură și din donații, sponsorizări, împrumuturi temporare sau din alte surse legal constituite.

Întreținerea, repararea, depozitarea și evidența mijloacelor tehnice de protecție civilă, precum și durata normală de folosință a acestora se realizează potrivit normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate de ministrul administrației și internelor.

Montarea, întreținerea, repararea și exploatarea sistemelor de alarmare, de comunicații și informatice de protecție civilă se asigură cu sprijinul operatorilor economici de profil, pe baza contractelor sau a convențiilor legale încheiate cu aceștia.

Materialele didactice necesare pentru protecția civilă: filme, diafilme, planșe, manuale, broșuri, pliante, reviste și altele se realizează de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și se asigură gratuit autorităților administrației publice, instituțiilor publice și operatorilor economici.

Autoritățile publice, instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a realiza materiale de popularizare a activităților de protecție civilă, emisiuni de radio și de televiziune, precum și alte activități cu resurse proprii sau altele legal constituite, cu acordul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al serviciilor de urgență profesioniste.

Finanțarea cheltuielilor cu protecția civilă se asigură, potrivit legii, din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele instituțiilor publice autonome, ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii și din bugetele proprii ale operatorilor economici, după caz.

Finanțarea serviciilor de urgență se asigură de către persoanele juridice care le-au constituit.

Obiectivele de investiții de interes național pentru protecția civilă se finanțează de la bugetul de stat. 

Cheltuielile pentru realizarea adăposturilor de protecție civilă aferente construcțiilor cu destinația de locuință, birouri, centre comerciale sau destinate unor manifestări publice și care, potrivit normelor specifice, trebuie să fie prevăzute, din construcție, cu asemenea adăposturi se suportă de către proprietar.

Pentru suportarea parțială sau integrală a costurilor realizării adăposturilor de protecție civilă aferente construcției cu destinație de locuință, se pot aloca fonduri cu destinația de subvenții, ce se acordă cetățenilor o singură dată, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. 

Finanțarea ajutoarelor de urgență, a despăgubirilor, precum și a unor lucrări sau cheltuieli neprevăzute se asigură din fondul de intervenție constituit la dispoziția Guvernului pentru înlăturarea efectelor unor dezastre.

Pentru finanțarea unor cheltuieli curente de capital privind protecția civilă pot fi utilizate, potrivit legii, donații, sponsorizări, venituri din prestări de servicii, contribuții ale societăților și ale caselor de asigurare sau de reasigurare, precum și alte surse legale.

Fundamentarea și întocmirea documentației tehnice privind investițiile aferente protecției civile se realizează pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative. 

Cheltuielile pentru dotarea cu aparatură, mijloace tehnice și materiale necesare centrelor zonale de pregătire în domeniul protecției civile se suportă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în limita sumelor aprobate cu această destinație. Derularea fondurilor se face prin bugetul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. 

Consiliile județene ale județelor în care funcționează centrele de pregătire zonală pentru pregătirea specifică protecției civile vor pune la dispoziție acestora terenul, clădirile, precum și cheltuielile de întreținere aferente acestora. 

CAPITOLUL IX:  CONTRAVENȚII ȘI SANCȚIUNI

Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere juridică civilă, contravențională sau penală, după caz.

CAPITOLUL X:  DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE

Semnul distinctiv național pentru identificarea personalului și marcarea mijloacelor tehnice, a adăposturilor și a altor bunuri de protecție civilă, uniforma și cartea de identitate specifice personalului specializat cu atribuții în domeniul protecției civile se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, ținându-se seama de prevederile reglementărilor internaționale. 

Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare (extrase)

 CAPITOLUL I:  DISPOZIȚII GENERALE

Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare este parte componentă a securității naționale și are la bază prevederile Constituției, ale legilor țării și ale documentelor privind planificarea apărării naționale, precum și obligațiile asumate de România prin tratate și alte înțelegeri internaționale.

Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare cuprinde ansamblul de măsuri și de acțiuni care se stabilesc și se realizează din timp de pace, în vederea utilizării potențialului economic și uman al țării, pentru satisfacerea nevoilor de apărare și asigurarea continuității activităților economico-sociale în caz de mobilizare sau de război.

Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare se asigură de către autoritățile publice, conform competențelor stabilite prin lege.

Guvernul răspunde de pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și asigură aplicarea măsurilor referitoare la aceste domenii, potrivit legii, hotărârilor Parlamentului și ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

CAPITOLUL II:  PREGĂTIREA ECONOMIEI NAȚIONALE PENTRU APĂRARE

Sistemul de priorități și alocare a resurselor pentru apărare reprezintă ansamblul de reglementări prin care se stabilesc responsabilitățile ce revin autorităților publice, instituțiilor publice și agenților economici, criteriile pentru stabilirea produselor și a serviciilor cuprinse în contractele prioritare, modul de constituire a resurselor și de eșalonare a alocării acestora, precum și drepturile și obligațiile agenților economici furnizori, în vederea satisfacerii în regim de urgență a nevoilor de apărare.

În caz de mobilizare sau de război, Guvernul stabilește prioritățile pentru contracte/comenzi și alocă resursele în vederea realizării cerințelor urgente, necesare susținerii efortului de apărare.

Pentru satisfacerea cererilor de produse și servicii necesare forțelor sistemului național de apărare, funcționarii instituțiilor publice și a agenților economici, precum și asigurării consumului raționalizat al populației, în caz de mobilizare sau de război, Oficiul, împreună cu ministerele și celelalte autorități ale administrației publice, elaborează planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare. 

Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, denumit în continuare plan de mobilizare, reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni privind trecerea economiei de la starea de pace la starea de război și funcționarea acesteia în vederea asigurării resurselor necesare susținerii efortului de apărare.

Planul de mobilizare cuprinde responsabilități și sarcini obligatorii pentru ministere și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, alte instituții și agenți economici.

Produsele și serviciile ce se cuprind în planul de mobilizare se stabilesc prin nomenclatorul cu produsele și serviciile pentru apărare, elaborat de Oficiu, pe baza propunerilor ministerelor, ale celorlalte autorități ale administrației publice și instituții.

Potrivit prevederilor planului de mobilizare aprobat, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat pentru război, pe baza propunerilor ministerelor și ale celorlalte instituții cu atribuții în caz de mobilizare sau de război, avizate de Oficiu.

Proiectul planului de mobilizare și proiectul bugetului de stat pentru război se dimensionează pentru o perioadă de un an, sunt aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și au valabilitate timp de 4 ani. 

Planul de pregătire a economiei naționale pentru apărare, denumit în continuare plan de pregătire cuprinde obiectivele, măsurile, prioritățile și resursele ce se stabilesc și se realizează pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în planul de mobilizare.

Verificarea modului de realizare a măsurilor de pregătire a economiei naționale pentru apărare se face prin exerciții practice, controale și antrenamente, precum și prin alte acțiuni specifice, conform legii.

Capacitățile pentru apărare reprezintă liniile de producție sau de prestări de servicii specializate, activele care le deservesc, amenajările tehnologice specifice, existente în domeniile industriei, transporturilor, comunicațiilor și tehnologiei informației, ocrotirii sănătății, precum și spațiile de depozitare a rezervelor de stat și de mobilizare, utilizate în scopul satisfacerii necesităților vitale ale forțelor sistemului național de apărare, în caz de mobilizare sau de război. 

Asigurarea forței de muncă necesare la punerea în aplicare a planului de mobilizare se face prin utilizarea personalului fără obligații militare și prin mobilizarea la locul de muncă a specialiștilor strict necesari, cu obligații militare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Pentru asigurarea cererilor unităților militare, la declararea mobilizării, agenții economici de profil, indiferent de forma de proprietate, sunt obligați să pună la dispoziție acestora produsele și serviciile solicitate, din timp de pace, prin centrele militare.

Sarcinile rezultate din planul de mobilizare se înfăptuiesc pe baza de comenzi de stat, emise de către beneficiari.

CAPITOLUL III:  PREGĂTIREA TERITORIULUI PENTRU APĂRARE

Pregătirea teritoriului pentru apărare conține ansamblul de măsuri și acțiuni stabilite pentru realizarea obiectivelor necesare satisfacerii nevoilor strategice și operative ale forțelor sistemului național de apărare și pentru asigurarea protecției populației și a bunurilor materiale, inclusiv a celor ce aparțin patrimoniului național, împotriva efectelor acțiunilor distructive executate de agresor cu mijloace clasice și arme nucleare, biologice și chimice.

Obiectivele din programul de pregătire a teritoriului se stabilesc, cu avizul Statului Major General și al Oficiului, de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, fiecare în domeniul său de activitate, și se supun spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Țării, prin Oficiu. Ulterior programul de pregătire a teritoriului se anexează la planul de mobilizare. 

Răspunderea privind realizarea, exploatarea și întreținerea obiectivelor de pregătire a teritoriului pentru apărare revine ministerelor de resort, autorităților administrației publice centrale și locale, precum și agenților economici, în funcție de specificul acestor obiective.

CAPITOLUL IV:  FINANȚAREA PREGĂTIRII ECONOMIEI ȘI A TERITORIULUI PENTRU APĂRARE

Finanțarea pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare se face de la bugetul de stat.

Finanțarea acțiunilor de pregătire a economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și întocmirea bugetului de stat pentru război se realizează potrivit legii, normelor și instrucțiunilor elaborate de Ministerului Finanțelor Publice.

Cheltuielile determinate de elaborarea și actualizarea lucrărilor proprii de pregătire pentru apărare a ministerelor, autorităților administrației publice centrale și locale, agenților economici și a altor instituții se suportă din bugetul acestora.

CAPITOLUL V:  ATRIBUȚII ALE AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI ALE AGENȚILOR ECONOMICI PRIVIND PREGĂTIREA ECONOMIEI NAȚIONALE ȘI A TERITORIULUI PENTRU APĂRARE

Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și agenții economici își îndeplinesc atribuțiile prin structuri specifice din aparatul propriu și prin unitățile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora. În acest scop, în cadrul acestora funcționează organe de complexitatea activităților specifice, stabilite prin hotărâre a Guvernului sau prin organisme proprii, după caz.

Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și agenții economici analizează, anual și ori de câte ori este nevoie, modul în care sunt îndeplinite sarcinile ce le revin pe linia pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare și stabilesc măsurile ce se impun.

Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și agenții economici au obligația să prezinte, la solicitarea Oficiului sau a ministerelor de resort, date și informații privind potențialul economic și uman de care dispun, raportat la sarcinile care le revin pe linia pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.

La solicitarea Guvernului sau la propunerea Oficiului, conducătorii autorității administrației publice centrale și locale prezintă rapoarte/informări în ședințe ale Guvernului, cu privire la rezolvarea sarcinilor prevăzute în planul de mobilizare și planul de pregătire.

CAPITOLUL VI:  SANCȚIUNI

Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere materială, contravențională sau penală, după caz. 

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții (extrase)

 CAPITOLUL I:  DISPOZIȚII GENERALE

Calitatea construcțiilor este rezultanta totalității performanțelor de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existență, a exigențelor utilizatorilor și colectivităților.

Exigențele privind calitatea instalațiilor și a echipamentelor tehnologice de producție se stabilesc și se realizează pe bază de reglementări specifice fiecărui domeniu de activitate.

Prevederile prezentei legi se aplică construcțiilor și instalațiilor aferente acestora, denumite în continuare construcții, în etapele de proiectare, de verificare tehnică a proiectelor, execuție și recepție a construcțiilor, precum și în etapele de exploatare, expertizare tehnică și intervenții la construcțiile existente și de postutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie și clasă de importanță sau sursă de finanțare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător. 

Prin prezenta lege se instituie sistemul calității în construcții, care să conducă la realizarea și exploatarea unor construcții de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător. 

Sistemul calității în construcții se aplică în mod diferențiat în funcție de categoriile de importanță ale construcțiilor, conform regulamentelor și procedurilor de aplicare a fiecărei componente a sistemului. 

Clasificarea în categoriile de importanță a construcțiilor se face în funcție de complexitate, destinație, mod de utilizare, grad de risc sub aspectul siguranței, precum și după considerente economice.

Pentru obținerea unor construcții de calitate sunt obligatorii realizarea și menținea, pe întreaga durată de existență a construcțiilor, a următoarelor cerințe fundamentale aplicabile:

- rezistența mecanică și stabilitate;

- securitate la incendiu;

- igienă, sănătate și mediu înconjurător;

- siguranță și accesibilitate în exploatare;

- protecție împotriva zgomotului;

- economie de energie și izolare termică;

- utilizare sustenabilă a resurselor naturale.

În contractele care se încheie ori, după caz, în dispozițiile sau în autorizațiile care se emit, factorii prevăzuți la articolul precedent sunt obligați să înscrie clauzele referitoare la nivelul de calitate al construcțiilor, corespunzătoare cerințelor, precum și garanțiile materiale și alte prevederi, care să conducă la realizarea acestor clauze. 

În contracte nu se pot înscrie niveluri și cerințe referitoare la calitate inferioare reglementărilor în vigoare.

Perioada de garanție se prevede în contractele încheiate între părți, în funcție de categoriile de importanță ale construcțiilor stabilite potrivit legii, și va avea o durată minimă, după cum urmează:

- 5 ani pentru construcțiile încadrate în categoriile de importanță A și B;

- 3 ani pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță C;

- 1 an pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță D.

Perioada de garanție se prelungește cu perioada remedierii defectelor calitative constatate în această perioadă. 

CAPITOLUL II:  SISTEMUL CALITĂȚII ÎN CONSTRUCȚII

Sistemul calității în construcții reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, responsabilități, regulamente, proceduri și mijloace, care concură la realizarea calității construcțiilor în toate etapele de concepere, realizare, exploatare și postutilizare a acestora.

Sistemul calității în construcții se compune din:

- activitatea de reglementare în construcții;

- certificarea performanței și a conformității produselor pentru construcții;

- agrement tehnic în construcții;

- verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor;

- verificarea calității lucrărilor executate, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și auditul energetic al clădirilor;

- managementul calității în construcții;

- acreditarea și/sau autorizarea laboratoarelor de analize și încercări în construcții;

- activitatea metodologică în construcții;

- recepția construcțiilor;

- urmărirea comportării în exploatare și intervenții la construcțiile existente, precum și postutilizarea construcțiilor;

- exercitarea controlului de stat al calității în construcții;
- atestarea tehnico-profesională și autorizarea specialiștilor care desfășoară activitatea în construcții;

- certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care prestează servicii de proiectare și/sau consultanță în construcții;

- certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări în construcții;

- perfecționarea profesională continuă a specialiștilor care desfășoară activități în domeniul construcțiilor.

Activitatea de reglementare în construcții cuprinde elaborarea de reglementări tehnice în domeniu, precum și activități specifice, corelative activității de reglementare, precum cercetare, testări, documentații, studii, audit, bănci de date, realizare de prototipuri. 

Reglementări tehnice cuprind prevederi privind proiectarea și execuția construcțiilor, eficacitatea, eficiența energetică în clădiri, inspecția tehnică în exploatare a echipamentelor sau utilajelor tehnologice, precum și a instalațiilor pentru construcții, cerințe și nivele de performanță la produse pentru construcții, exploatarea și intervenții în exploatare la construcții existente, precum și postutilizarea construcțiilor, a căror aplicare este obligatorie în vederea asigurării cerințelor fundamentale aplicabile construcțiilor. Aceste reglementări se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Recepția construcțiilor se face de către investitor/proprietar, în prezența proiectantului și a executantului și/sau reprezentanților de specialitate, legal desemnați de aceștia. 

Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor se face pe toată durata de existență a acestora și cuprinde ansamblul de activități privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare și măsurare specifice, în scopul menținerii cerințelor fundamentale.

Intervențiile la construcțiile existente se referă la lucrări de construire, reconstruire, desființare parțială, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, reabilitare termică, creștere a performanței energetice, renovare, renovare majoră sau complexă, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare, desființare totală. Acestea se efectuează în baza unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat și, din cauză, în baza unui audit energetic întocmit de un auditor energetic pentru clădiri atestat, și cuprind proiectarea, execuția și recepția lucrărilor care necesită emiterea, în condițiile legii, a autorizației de construire sau de desființare, după caz. Intervențiile la construcțiile existente se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcției. 

Postutilizarea construcțiilor cuprinde activități de dezafectare, demontare și demolare a construcțiilor, de recondiționare și de refolosire a elementelor și a produselor recuperabile, precum și reciclarea deșeurilor cu asigurarea protecției mediului potrivit legii.

Controlul de stat al calității în construcții cuprinde inspecții la investitori, la unitățile de proiectare, de execuție, de exploatare și de postulizare a construcțiilor, privind existența și respectarea sistemului calității în construcții.

Controlul de stat al calității în construcții se exercită de către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C., care răspunde din punct de vedere tehnic de executarea controlului statului la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității construcțiilor. Prin excepție de la prevederile menționate anterior, nu se supun controlului de stat al calității în construcții, exercitat de către I.S.C., locuințele unifamiliale parter și anexele gospodărești din proprietatea persoanelor fizice, situate în mediul rural și în satele aparținătoare municipiilor și orașelor, precum și construcțiile provizorii și lucrările care se pot executa fără autorizație de construire, potrivit legii.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice organizează atestarea tehnico-profesională a specialiștilor care desfășoară activitate în construcții - verificatori de proiecte, experți tehnici, auditori energetici pentru clădiri - pe domenii/subdomenii de construcții și pe specialități pentru instalații aferente construcțiilor prevăzute în prezenta lege, corespunzător cerințelor fundamentale, precum și confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică al acestora. 

I.S.C. organizează:

- autorizarea laboratoarelor de analize și încercări;

- autorizarea responsabililor tehnici cu execuția și a diriginților de șantier, precum și confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică al acestora. 

Tarifele pentru atestare și autorizare se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și se suportă de părțile interesate. 

CAPITOLUL III:  OBLIGAȚII ȘI RĂSPUNDERI

Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanțează și realizează investiții sau intervenții la construcțiile existente în sensul legii și au următoarele obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor:

- stabilirea nivelului calitativ ce trebuie realizat prin proiectare și execuție pe baza reglementărilor tehnice, precum și a studiilor sau cercetărilor efectuate;

- obținerea acordurilor și a avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de construire și acordului/autorizației administratorului drumului pentru realizarea branșamentelor la rețelele de utilități ale infrastructurii edilitare, cu plata taxelor de racordare aferente branșamentelor;

- asigurarea verificării proiectelor prin specialiști verificatori de proiecte atestați;

- asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginți de specialitate sau operatori economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilor;

- acționarea în vederea soluționării neconformităților, a defectelor apărute pe parcursul execuției lucrărilor, precum și a deficiențelor proiectelor;

- efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construcții, precum și a recepției finale la expirarea perioadei de garanție;

- efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construire pentru lucrările prevăzute în autorizația de construire, numai împreună cu recepția la terminarea lucrărilor branșamentelor la infrastructura tehnico-edilitară aferente ansamblurilor de locuințe individuale și colective, construcțiilor de utilitate publică și căilor de acces;

- efectuarea recepției finale la expirarea perioadei de garanție;

- întocmirea cărții tehnice a construcției și predarea acesteia către proprietar;

- expertizarea construcțiilor, mai puțin a instalațiilor/rețelelor edilitare de către experți tehnici atestați;

- predarea către proprietar a construcției numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare, atât în cazul investițiilor noi, cât și în cazul intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuției lucrărilor de construcții.

Execuția lucrărilor de racordare/branșare se face în baza contractelor de execuție încheiate cu constructorii atestați și se realizează în termenele prevăzute în contractul de racordare. 

Proiectanții de construcții răspund de îndeplinirea următoarelor obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor:

- precizarea prin proiect a categoriei de importanță a construcției;

- asigurarea prin proiecte și detalii de execuție a nivelului de calitate corespunzător cerințelor, cu respectarea reglementărilor tehnice și a clauzelor contractuale;

- prezentarea proiectelor elaborate în fața specialiștilor verificatori de proiecte atestați, stabiliți de către investitor, precum și soluționarea neconformităților și neconcordanțelor semnalate;

- elaborarea caietelor de sarcini, a instrucțiunilor tehnice privind execuția lucrărilor, exploatarea, întreținerea și reparațiile, precum și, după caz, a proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a construcțiilor. Documentația privind postutilizarea construcțiilor se efectuează numai la solicitarea proprietarului;

- stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuție determinate pentru lucrările aferente cerințelor și participarea pe șantier la verificările de calitate legate de acestea;

- stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în execuție, din vina proiectantului, la construcțiile la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerințelor, precum și urmărirea aplicării pe șantier a soluțiilor adoptate, după însușirea acestora de către specialiști verificatori de proiecte atestați, la cererea investitorului;

- participarea la întocmirea cărții tehnice a construcției și la recepția lucrărilor executate;

- asigurarea asistenței tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate, pe perioada execuției construcțiilor sau a lucrărilor de intervenție la construcțiile existente;

- asigurarea participării obligatorii a proiectantului coordonator de proiect și, după caz, a proiectanților pe specialități la toate fazele de execuție stabilite prin proiect și la recepția la terminarea lucrărilor.

Cheltuielile generate de efectuarea unor lucrări suplimentare față de documentația tehnico-economică aprobată, ca urmare a unor erori de proiectare, sunt suportate de proiectant/proiectantul coordonator de proiect și proiectanții de specialități, persoane fizice sau juridice, în solidar cu verificatorii proiectului, la sesizarea justificată a investitorului și/sau beneficiarului în baza unui raport de expertiză tehnică elaborat de un expert tehnic atestat. 

Executantul lucrărilor de construcții are următoarele obligații principale:

- sesizarea investitorilor asupra neconformităților și neconcordanțelor constatate în proiecte, în vederea soluționării;

- începerea execuției lucrărilor numai la construcții autorizate în condițiile legii și numai pe bază și în conformitate cu proiecte verificate de specialiști atestați;

- asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuția autorizați;

- convocarea factorilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante ale execuției și asigurarea condițiilor necesare efectuării acestora, în scopul obținerii acordului de continuare a lucrărilor;

- soluționarea neconformităților, a defectelor și a neconcordanțelor apărute în fazele de execuție, numai pe baza soluțiilor stabilite de proiectant cu acordul investitorului;

- utilizarea în execuția lucrărilor numai a produselor și a procedeelor prevăzute de proiect, certificate sau pentru care există agremente tehnice, care conduc la realizarea cerințelor, precum și gestionarea probelor-martor; înlocuirea produselor și a procedeelor prevăzute în proiect cu altele care îndeplinesc condițiile precizate și numai pe baza soluțiilor stabilite de proiectanți cu acordul investitorului;

- respectarea proiectelor și a detaliilor de execuție pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor;

- sesizarea, în termen de 24 de ore, a I.S.C. în cazul producerii unor accidente tehnice în timpul execuției lucrărilor;

- supunerea la recepție numai a construcțiilor care corespund cerințelor de calitate și pentru care a predat investitorului documentele necesare întocmirii cărții tehnice a construcției;

- aducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse prin actele de control sau prin documentele de recepție a lucrărilor de construcții;

- remedierea, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuție, cât și în perioada de garanție stabilită potrivit legii;

- readucerea terenurilor ocupate temporar la starea lor inițială, la terminarea execuției lucrărilor;

- stabilirea răspunsurilor tuturor participanților la procesul de producție - factori de răspundere, colaboratori, subcontractanți - în conformitate cu sistemul propriu de asigurare a calității adoptat și cu prevederile legale în vigoare.

Specialiștii verificatori de proiecte atestați răspund în mod solidar cu proiectantul în ceea ce privește asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor proiectului. 

Responsabilii tehnici cu execuția autorizați răspund, conform atribuțiilor ce le revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale la lucrările de construcții pentru care sunt angajați.

Experții tehnici atestați, angajați pentru expertizarea unor proiecte, lucrări de construcții sau construcții aflate în exploatare, răspund pentru soluțiile date. 

Obligațiile specialiștilor atestați se stabilesc se stabilesc prin regulamente de aplicare a legii.

În cazul producerii unor evenimente deosebite din cauza unor factori naturali sau antropici, la solicitarea I.S.C., experții tehnici atestați participă la evaluarea stării tehnice a construcțiilor avariate în vederea stabilirii condițiilor de utilizare în continuare ori de dezafectare a acestora.

Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricanții și furnizorii de materiale și produse pentru construcții, executantul, responsabilul tehnic cu execuția autorizat, dirigintele de șantier autorizat, expertul tehnic atestat răspund potrivit obligațiilor ce le revin pentru viciile ascunse ale construcției, ivite într-un interval de 10 ani de la recepția lucrării, precum și după împlinirea acestui termen, pe toată durata de existență a construcției, pentru viciile structurii de rezistență rezultate din nerespectarea normelor de proiectare și de execuție în vigoare la data realizării ei.

I.S.C. exercită controlul statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității construcțiilor, în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții, în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții, constată contravențiile, aplică sancțiunile și măsurile prevăzute de lege și dispune oprirea lucrărilor realizate necorespunzător. Prin excepție de la cele menționate anterior, Ministerul Apărării Naționale, MAI, ANP, SRI, SIE, STS și SPP exercită controlul statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității construcțiilor, în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții, constată contravențiile, aplică sancțiunile prevăzute de lege și, după caz, dispun oprirea lucrărilor realizate necorespunzător, pentru construcțiile, amenajările și instalațiile aferente obiectivelor militare și speciale din cadrul acestora, prin structurile proprii de control, al cărui mod de organizare și funcționare se stabilește prin ordin al conducătorilor instituțiilor respective. 

CAPITOLUL IV:  SANCȚIUNI

Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcții ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența, dacă în acest fel este pusă în pericol viața și integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane, constituie infracțiuni și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. 

CAPITOLUL V:  DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

Regulamentele cu privire la componentele sistemului calității în construcții se elaborează de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și se aprobă prin hotărâri ale Guvernului. 

Hotărâre nr. 295/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, precum și pentru stabilirea formei și conținutului actelor de identitate, ale dovezii de reședință și ale cărții de imobil (extrase)

Se aprobă Normele metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Se aprobă forma și conținutul cărții de identitate, cărții de identitate provizorii, ale autocolantului privind stabilirea reședinței, cărții electronice de identitate, cărții de identitate simple, dovezii de reședință, ale cărții de imobil pentru imobile cu destinația de locuință și ale cărții de imobil pentru unitățile de cazare în comun.

Elementele grafice de securitate și de personalizare ale cărții electronice de identitate, cărții de identitate simple, cărții de identitate provizorii, precum și ale dovezii de reședință se stabilesc, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu avizul Companiei Naționale ”Imprimeria Națională” - S.A.

Fluxul detaliat al activităților care se desfășoară de către personalul instituțiilor cu atribuții pentru eliberarea actelor de identitate și a dovezilor de reședință se stabilește, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne și al ministrului afacerilor externe.

Prezenta hotărâre asigură aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1.157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 188 din 12 iulie 2019, denumit în continuare Regulament, cu privire la cartea electronică de identitate. 

Anexa nr. 2:  Forma și conținutul cărții de identitate

Cartea de identitate se emite în sistem informatizat și cuprinde următoarele elemente:

- denumirea statului;

- denumirea documentului;

- seria, compusă din două litere, și numărul, compus din 6 cifre;

- denumirea structurii emitente, respectiv a serviciului public comunitar de evidență a persoanelor sau, după caz, a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date - denumirea abreviată, inițialele județului, după caz, și codul structurii emitente;

- termenul de valabilitate;

- fotografia titularului;

- codul numeric personal;

- numele de familie și prenumele;

- cetățenia;

- locul nașterii;

- sexul;

- domiciliul. 

Anexa nr. 9:  Forma și conținutul cărții de imobil, pentru unitățile de cazare în comun

Cartea de imobil pentru unitățile de cazare în comun este documentul de evidență în care se înscriu, în condițiile legii, datele persoanelor care locuiesc în unitățile de asistență socială, cămine, internate sau alte locuri de cazare în comun, cu excepția unităților de cazare turistice. 

Ordonanța nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor (extrase)

CAPITOLUL I:  DISPOZIȚII GENERALE 

Serviciile publice de evidență a persoanelor, denumite în continuare servicii publice comunitare, se organizează la nivelul consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, precum și la nivelul consiliilor județene, respectiv al municipiului București. 

Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor asigură atât întocmirea, păstrarea, evidența și eliberarea actelor de stare civilă, a cărților de identitate, a cărților electronice de identitate și a cărților de alegător, cât și desfășurarea activităților de primire a cererilor și de eliberare a pașapoartelor simple, a permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare, în sistem de ghișeu unic.

Coordonarea și controlul metodologic al serviciilor publice comunitare se asigură în mod unitar de Direcția de Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, denumită în continuare Direcția.

Serviciile publice comunitare și Direcția cooperează cu instituțiile abilitate din domeniul ordinii publice, siguranței și apărării naționale, conform legii. 

CAPITOLUL II:  SERVICII PUBLICE COMUNITARE DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR

Serviciile publice comunitare locale au următoarele atribuții principale:

- întocmesc, țin evidența și eliberează certificate de stare civilă;

- înregistrează actele și faptele de stare civilă, precum și mențiunile și modificările intervenite în statutul civil, în domiciliul și reședința persoanei, în condițiile legii;

- întocmesc și păstrează registrele de stare civilă, în condițiile legii;

- întocmesc, completează, rectifică, anulează sau reconstituie actele de stare civilă, în condițiile legii;

- actualizează Registrul național de evidență a persoanelor cu datele de identificare și adresele cetățenilor care au domiciliul în raza de competență teritorială a serviciului public comunitar respectiv;

- furnizează, în cadrul Sistemului național informatic de evidență a populației, date necesare pentru actualizarea Registrului permanent de evidență a populației;

- utilizează și valorifică Registrul național de evidență a persoanelor;

- furnizează, în condițiile legii, datele de identificare și de adresă ale persoanei către comunitățile și instituțiile publice centrale, județene și locale, agenții economici și către cetățeni;

- constată contravențiile și aplică sancțiuni, în condițiile legii;

- primesc, în sistem de ghișeu unic, cererile și documentele necesare în vederea eliberării cărților de identitate, cărților de alegător, pașapoartelor simple, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare a vehiculelor și le înaintează serviciilor publice comunitare județene de evidență a persoanelor, serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, respectiv serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor;

- primesc de la serviciile publice comunitare competente cărțile de identitate, cărți de alegător, pașapoartele simple, permisele de conducere, certificatele de înmatriculare și plăcile cu numere de înmatriculare a vehiculelor, pe care le eliberează solicitanților;

- țin registrele de evidență pentru fiecare categorie de documente eliberate.

Serviciile publice comunitare județene, respectiv al municipiului București, îndeplinesc următoarele atribuții principale:

- actualizează Registrul național de evidență a persoanelor;

- furnizează, în cadrul Sistemului național informatic de evidență a populației, date necesare pentru actualizarea Registrului permanent de evidență a populației;

- utilizează și valorifică Registrul național de evidență a persoanelor;

- coordonează și controlează metodologic activitatea serviciilor publice comunitare locale;

- coordonează și controlează modul de gestionare și de întocmire a registrelor de stare civilă;

- asigură emiterea certificatelor de stare civilă, a cărților de identitate și a cărților de alegător;

- aprovizionează serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor cu imprimatele necesare activității de evidență a persoanelor și stare civilă, distribuite de Direcție;

- monitorizează și controlează modul de respectare a prevederilor legale în domeniul asigurării protecției datelor referitoare la persoană;

- gestionează resursele materiale și de dotare necesare activității proprii;

- țin evidența și păstrează registrele de stare civilă, exemplarul 2, și efectuează mențiuni pe acestea, conform comunicărilor primite,

CAPITOLUL IV:  ASIGURAREA FINANCIARĂ ȘI MATERIALĂ

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, care funcționează ca instituții publice cu personalitate juridică, se asigură din venituri proprii și subvenții de la bugetele locale.

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, fără personalitate juridică, se asigură de la bugetele locale. 

Contravaloarea cărții de identitate și a cărții de identitate și a cărții de identitate provizorii se constituie ca venit propriu al serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, emitent al acestor documente, sau al bugetului local în cazul în care serviciul nu are personalitate juridică.

Baza de calcul pentru stabilirea taxelor pentru eliberarea documentelor și pentru furnizarea datelor din registrele administrate de serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor se avizează de către Consiliul Concurenței și se supune aprobării Guvernului de către Ministerul Administrației și Internelor, pe baza propunerilor Direcției. 

Materialele necesare producerii cărților de identitate, cărților de identitate provizorii și cărților de alegător, precum și elementele de particularizare aplicabile prin ștanțare pe cartea de identitate provizorie se achiziționează, în condițiile legii, de către Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcție, și se distribuie gratuit serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.

Imprimatele tipizate și tipăriturile înseriate necesare în activitatea de eliberare a cărților de identitate, precum și ștampilele care se aplică pe cărțile de identitate provizorii se confecționează de Tipografia Ministerului Administrației și Internelor și se distribuie gratuit serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, prin Direcție. Materialele care se confecționează și se distribuie cu titlu gratuit de către Ministerul Administrației și Internelor se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor. 

CAPITOLUL V:  DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE

Bunurile mobile și imobile, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, destinate activităților de evidență a persoanelor desfășurate la nivel local, se transmit în proprietatea publică a unităților administrarea consiliilor locale, în condițiile legii. 

Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (extrase)

 CAPITOLUL I:  PRINCIPII ȘI DEFINIȚII

Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.

Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la liberă exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație. 

În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin:

- prevenirea oricăror forme de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care se bucură de egalitatea șanselor;

- mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare;

- sancționarea comportamentului discriminatoriu, prevăzut în prezenta ordonanță. 

 Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiile publice cu atribuții în ceea ce privește:

- condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, forme și perfecționare profesională;

- protecția și securitatea socială;

- serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități;

- sistemul educațional;

- asigurarea libertății de circulație;

- asigurarea liniștii și ordinii publice;

- alte domenii ale vieții sociale.

În înțelesul prezentei ordonanțe, categorie defavorizată este acea categorie de persoane care fie se află pe o poziție de inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor datorită diferențelor identitare față de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere și marginalizare. 

CAPITOLUL II:  DISPOZIȚII SPECIALE 

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, condiționarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii de apartenența sa la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv de convingerile, de sexul sau orientarea sexuală, de vârsta sau de apartenența sa la o categorie defavorizată.

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, discriminarea unei persoane pe motivul că aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii:

- încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă;

- stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului;

- acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul;

- formarea, perfecționarea, reconversia și promovarea profesională;

- aplicarea măsurilor disciplinare;

- dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta;

- orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare.

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pentru motivul că aceasta aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate ori din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. 

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, discriminarea angajaților de către angajatori, în raport cu prestațiile sociale acordate, din cauza apartenenței angajaților la o anumită rasă, naționalitate, origine etnică, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori pe baza vârstei, sexului, orientării sexuale sau convingerilor promovate de ei. 

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin:

- refuzarea acordării serviciilor publice administrative și juridice;

- refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sănătate publică - alegerea medicului de familie, asistență medicală, asigurările de sănătate, serviciile de urgență sau alte servicii de sănătate;

- refuzul de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu destinație de locuință;

- refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract;

- refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de teatre, cinematografe, biblioteci, muzee și expoziții;

- refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun - prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace;

- refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități.

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educație de stat sau privat, la orice formă, grad sau nivel, din cauza apartenenței acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză. 

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, solicitarea unor declarații doveditoare ale apartenenței acelei persoane sau acelui grup la o anumită etnie, care să condiționeze accesul unei persoane sau unui grup de persoane la educație în limba maternă. Excepție face situația în care învățământul liceal și universitar candidații concurează pe locuri special acordate pentru o anumită minoritate și se impune dovedirea, printr-un act din partea unei organizații legal constituite a minorității respective, a apartenenței la această minoritate.

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice îngrădiri pe criterii de apartenență la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată în procesul de înființare și de acreditare a instituțiilor de învățământ înființate în cadrul legislativ în vigoare. 

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice acțiuni constând în amenințări, constrângeri, folosirea forței sau orice alte mijloace de asimilare, strămutare sau colonizare de persoane, în scopul modificării compoziției etnice, rasiale sau sociale a unei zone a țării sau a unei localități.

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice comportament constând în determinarea părăsirii domiciliului, în deportare sau în îngreunarea condițiilor de viață și de trai cu scopul de a se ajunge la renunțarea la domiciliul tradițional al unei persoane sau al unui grup de persoane aparținând unei anumite rase, naționalități, etnii sau religii, respectiv al unei comunități, fără acordul acestora. Constituie o încălcare a prevederilor prezentei ordonanțe atât obligarea unui grup de persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea, aria sau zonele în care locuiește, cât și obligarea unui grup de persoane aparținând majorității de a se stabili în localități, arii sau zone locuite de o populație aparținând majorităților naționale.

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice comportament care are ca scop mutarea sau alungarea unei persoane sau unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil din cauza apartenenței acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză. 

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, interzicerea accesului unei persoane sau al unui grup de persoane în locurile publice din cauza apartenenței acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză. 

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de investigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, vârsta, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. 

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte. 

În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul își desfășoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influențată de către alte instituții ori autorități publice.

Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.

Consiliul elaborează și aplică politici publice în materia nediscriminării. În acest sens, Consiliul va consulta autorități publice, organizațiile neguvernamentale, sindicatele și alte entități legale care urmăresc protecția drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea discriminării. 

În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își exercită atribuțiile în următoarele domenii:

- prevenirea faptelor de discriminare;

- medierea faptelor de discriminare;

- investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;

- monitorizarea cazurilor de discriminare;

- acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării.

Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu. 

Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. 

Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta. 

Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice. 

CAPITOLUL III:  DISPOZȚII PROCEDURALE ȘI SANCȚIUNI 

Consiliul sau, după caz, instanța de judecată poate obliga partea care a săvârșit fapta de discriminare să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al sentinței judecătorești. 

Sancțiunile se aplică și persoanelor juridice.

Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate și aduce atingere unei comunități sau unui grup de persoane. 

Organizațiile amintite mai sus au calitate procesuală activă și în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă. 

CAPITOLUL IV:  DISPOZIȚII FINALE

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă orice alte dispoziții contrare. 

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între bărbați și femei (extrase)

CAPITOLUL I:  DISPOZIȚII GENERALE

 Prezenta lege reglementează măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate sferele vieții publice din România. 

În sensul prezentei legi, prin egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați se înțelege luarea în considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale persoanelor de sex masculin și, respectiv, feminin și tratamentul egal al acestora. 

 Măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în sectorul public și privat, în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii și informării, politicii, participării la decizie, furnizări și accesului la bunuri și servicii, cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori începerea sau extinderea oricărei alte forme de activitate independentă, precum și alte domenii reglementate prin legi speciale. 

 Prevederile prezentei legi nu au aplicabilitate în cadrul cultelor religioase și nu aduc atingere vieții private a cetățenilor. 

 Prin discriminare directă se înțelege situația în care o persoană este tratată mai puțin favorabil, pe criterii de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situație comparabilă.

Prin discriminare indirectă se înțelege situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică, aparent neutră, ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoanele de alt sex, cu excepția cazului în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare și necesare.

 Prin discriminare bazată pe criteriul de sex se înțelege discriminarea directă și discriminarea indirectă, hărțuirea și hărțuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta își desfășoară activitatea, precum și orice tratament mai puțin favorabil cauzat de respingerea unor astfel de comportamente de către persoana respectivă ori de supunerea sa la acestea. 

 Nu constituite discriminări:

- măsurile speciale prevăzute de lege pentru protecția maternității, nașterii, lăuzei, adaptării și creșterii copilului;

- acțiunile pozitive pentru protecția anumitor categorii de femei sau bărbați;

- o diferență de tratament bazată pe o caracteristică de sex când, datorită naturii activităților profesionale specifice avute în vedere sau a cadrului în care acestea se desfășoară, constituie o cerință profesională autentică și determinantă atât timp cât obiectivul e legitim și cerința proporțională.

CAPITOLUL II:  EGALITATEA DE ȘANSE ȘI DE TRATAMENT ÎNTRE FEMEI ȘI BĂRBAȚI ÎN DOMENIUL MUNCII

 Prin egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în relațiile de muncă se înțelege accesul nediscriminatoriu la:

- alegerea și exercitarea liberă a unei profesii sau activități;

- angajarea în toate posturile sau locurile de muncă vacante și la toate nivelurile ierarhiei profesionale;

- venituri egale pentru muncă de valoare egală;

- informare și consiliere profesională, programe de inițiere, calificare și perfecționare, specializare și recalificare profesională, inclusiv ucenicia;

- promovare la orice nivel ierarhic și profesional;

- condiții de încadrare în muncă și de muncă ce respectă normele de sănătate și securitate în muncă, conform prevederilor legislației în vigoare, inclusiv condițiile de concediere;

- beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la sistemele publice și private de securitate socială;

- organizații patronale, sindicale și organisme profesionale, precum și la beneficiile acordate de acestea;

- prestații și servicii sociale, acordate în conformitate cu legislația în vigoare.

Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor, funcționari publici și personal contractual din sectorul public și privat, inclusiv din instituțiile publice, cadrelor militare din sectorul public, precum și celorlalte categorii de persoane al căror statut este reglementat prin legi speciale.

 Pentru prevenirea și eliminarea oricăror comportamente, definite drept discriminare bazată pe criteriul de sex, angajatorul are următoarele obligații:

- să asigure egalitatea de șanse și de tratament între angajați, femei și bărbați, în cadrul relațiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziții pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentele de organizare și funcționare și în regulamentele interne ale unităților;

- să prevadă în regulamentele interne ale unităților sancțiuni disciplinare, în condițiile prevăzute de lege, pentru angajații care încalcă demnitatea personală a altor angajați prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acțiuni de discriminare;

- să informeze permanent pe angajați, inclusiv prin afișare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceștia le au în ceea ce privește respectarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în relațiile de muncă;

- să informeze imediat după ce a fost sesizat, autoritățile publice abilitate cu aplicarea și controlul respectării legislației privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați. 

 Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la:

- anunțarea, organizarea concursurilor sau examenelor și selecția candidaților pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;

- încheierea, suspendarea, modificarea și/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;

- stabilirea sau modificarea atribuțiilor din fișa postului;

- stabilirea remunerației;

- beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la securitate socială;

- informare și consiliere profesională, programe de inițiere, calificare, perfecționare, specializare și recalificare profesională;

- evaluarea performanțelor profesionale individuale;

- promovarea profesională;

- aplicarea măsurilor disciplinare;

- dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta;

- orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare.

 Maternitatea nu poate constitui motiv de discriminare.

Concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care:

- salariata este gravidă sau se află în concediu de maternitate;

- salariata/salariatul se află în concediul pentru creșterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități;

- salariatul se află în concediu paternal.

CAPITOLUL III:  EGALITATEA DE ȘANSE ȘI DE TRATAMENT ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ACCESUL LA EDUCAȚIE, LA SĂNĂTATE, LA CULTURĂ ȘI LA INFORMARE 

 Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex în ceea ce privește accesul femeilor și bărbaților la toate nivelurile de instruire și de formare profesională, inclusiv ucenicia la locul de muncă, la perfecționare și, în general, la educația continuă. 

 Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex în ceea ce privește accesul femeilor și bărbaților la toate nivelurile de asistență medicală și la programele de prevenire a îmbolnăvirilor și de promovare a sănătății. 

CAPITOLUL IV:  EGALITATEA DE ȘANSE ÎNTRE FEMEI ȘI BĂRBAȚI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PARTICIPAREA LA LUAREA DECIZIEI

 Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare, unitățile economice și sociale, precum și partidele politice, organizațiile sindicale și alte entități nonprofit, care își desfășoară activitatea în baza unor statute proprii, promovează și susțin participarea echilibrată a femeilor și bărbaților la conducere și la decizie și adoptă măsurile necesare pentru asigurarea participării echilibrate a femeilor și bărbaților la conducere și decizie. 

 Pentru realizarea în fapt a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, structurile de dialog social, patronatele și sindicatele, partidele politice asigură reprezentarea echilibrată și echitabilă a femeilor și bărbaților la toate nivelurile decizionale. 

 Partidele politice au obligația să prevadă în statutele și regulamentele interne acțiuni pozitive în favoarea sexului subreprezentat la nivel de decizie, precum și să asigure reprezentarea echitabilă a femeilor și bărbaților în propunerea candidaților la alegerile locale, generale și pentru Parlamentul European. 

CAPITOLUL V:  ABORDAREA INTEGRATĂ DE GEN ÎN POLITICILE NAȚIONALE

 Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice elaborează politicile și planurile naționale de acțiune ale Guvernului în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați și coordonează aplicarea acestora.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin structura de specialitate, respectiv Direcția egalitate de șanse între femei și bărbați, are în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați următoarele atribuții:

- primește reclamații/plângeri privind încălcarea dispozițiilor normative referitoare la principiul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și al nediscriminării după criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane juridice, instituții publice și private, și le transmite instituțiilor competente în vederea soluționării și aplicării sancțiunii și asigură consilierea victimelor în condițiile legii;

- elaborează rapoarte, studii, analize și prognoze privind aplicarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în toate domeniile de activitate;

- asigură schimbul de informații cu organismele europene din domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.

 Se înființează Comisia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, denumită în continuare CONES, care își desfășoară activitatea în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. 

CAPITOLUL VI:  SOLUȚIONAREA SESIZĂRILOR ȘI RECLAMAȚIILOR PRIVIND DISCRIMINAREA BAZATĂ PE CRITERIUL DE SEX

 Angajații au dreptul ca, în cazul în care se consideră discriminați pe baza criteriului de sex, să formuleze sesizări/reclamații către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, și să solicite sprijinul organizației sindicale sau al reprezentanților salariaților din unitate pentru rezolvarea situației la locul de muncă.

În cazul în care această sesizare/reclamație nu a fost rezolvată la nivelul angajatorului prin mediere, persoana angajată care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii, pe baza prevederilor prezentei legi, are dreptul atât să sesizeze instituția competentă, cât și să introducă cerere către instanța judecătorească competentă în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul ori reședința, respectiv la secția/completul pentru conflicte de muncă și drepturi de asigurări sociale în cadrul tribunalului sau, după caz, instanța de contencios administrativ, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

 Persoana care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex, în alte domenii decât cel al muncii, are dreptul să se adreseze instituției competente sau să introducă cerere către instanța judecătorească competentă, potrivit dreptului comun, și să solicite despăgubiri materiale și/sau morale, precum și/sau înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârșit.

 Cererile persoanelor care se consideră discriminate pe baza criteriului de sex, adresate instanțelor judecătorești competente, sunt scutite de taxa de timbru.

 Orice sesizare sau reclamație a faptelor de discriminare pe criteriul de sex poate fi formulată și după încetarea relațiilor în cadrul cărora se susține că a apărut discriminarea, în termenul și în condițiile prevăzute de reglementările legale în materie.

 Instanța judecătorească competentă sesizată cu un litigiu, în vederea aplicării prevederilor prezentei legi, poate, din oficiu, să dispună ca persoanele responsabile să pună capăt situației discriminatorii într-un termen pe care îl stabilește. 

 Instanța de judecată competentă potrivit legii va dispune ca persoana vinovată să plătească despăgubiri persoanei discriminate după criteriul de sex, într-un cuantum ce reflectă în mod corespunzător prejudiciul pe care aceasta l-a suferit.

Valoarea despăgubirilor va fi stabilită de către instanța potrivit legii. 

 Angajatorul care reintegrează în unitate sau la locul de muncă o persoană, pe baza unei sentințe judecătorești rămase definitive, în temeiul prevederilor prezentei legi, este obligat să plătească remunerația pierdută datorită modificării unilaterale a relațiilor sau a condițiilor de muncă, precum și toate sarcinile de plată către bugetul de stat și către bugetul asigurărilor sociale de stat, ce le revin atât angajatorului, cât și angajatului.

 Dacă nu este posibilă reintegrarea în unitate sau la locul de muncă a persoanei pentru care instanța judecătorească a decis că i s-a modificat unilateral și nejustificat, de către angajator, relațiile sau condițiile de muncă, angajatorul va plăti angajatului o despăgubire egală cu prejudiciul suferit de către angajat.

Valoarea prejudiciului va fi stabilită potrivit legii.

 Sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea/reclamația sau, după caz, cererea de chemare în judecată, pentru fapte care permit a se prezuma existența unei discriminări directe sau indirecte, care trebuie să dovedească neîncălcarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați. 

Sindicatele sau organizațiile neguvernamentale care urmăresc protecția drepturilor omului, precum și alte persoane juridice care au un interes legitim în respectarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați pot, la cererea persoanelor discriminate, reprezenta/asista în cadrul procedurilor administrative acele persoane. 

CAPITOLUL VII:  CONTROL, CONSTATARE ȘI SANCȚIONARE 

 Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară materială civilă, contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.