duminică, 19 noiembrie 2023

Câteva cuvinte despre slovacii din Nădlac (județul Arad - România)

   Slovacii s-au așezat în Nădlac în anul 1803.
Locurile natale ale acestora nu le ofereau cele mai bune condiții de trai: pământul era pietros, recoltele sărăcăcioase, iar perioadele de secetă făceau să scadă drastic nivelul de trai locuitorilor.


Cei mai mulți slovaci care s-au așezat în Nădlac sunt de confesiune evanghelică luterană.
   Slovacii din Nădlacul de azi își păstrează limba, credința și obiceiurile datorită liceului 


ce poartă numele prozatorului și dramaturgului slovac Josef Gregor Tajovsky și bisericii evanghelice luterane, monument istoric, a cărei construcție a început la data de 3 mai 1812. 
Biserica evanghelică luterană slovacă din Nădlac


a fost terminată în anul 1822. Sfințirea ei a avut loc în data de 16 mai 1822.
Biserica este dotată cu o orgă adusă din localitatea Kutna Hora,



 iar turnul bisericii a fost modificat în 1882, la înălțimea actuală, de 54 de metri, ajungând în anul 1895.



   În afara celor două instituții reprezentative -școala și biserica- slovacii din Nădlac mai au un loc cu care se mândresc: o casă tradițională transformată în punct muzeal.



Casa țărănească aparține Uniunii Democrate a Slovacilor și Cehilor din România. În interiorul acesteia sunt adunate fotografii de epocă, documente înrămate și atârnate pe perete, obiecte de uz gospodăresc, mobilier, țesături și piese de port popular dragi nădlăcanilor. 


Informațiile care se regăsesc în această postare sunt preluate din mai multe surse. 
#haiînArad #visitArad 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aprilie 2024, în câteva imagini

 LA MĂNĂSTIREA GAI DIN ARAD: SĂRBĂTORI PASCALE - PALATUL ADMINISTRATIV DIN ARAD: SĂRBĂTORI PASCALE, ARAD - LA TÂRGUL DE PAȘTI DIN PIAȚA CATE...