joi, 9 noiembrie 2023

Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului (extrase)

TITLUL I:  DISPOZIȚII GENERALE
Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport din România.
În sensul prezentei legi, prin educație fizică și sport se înțelege toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel.
Educația fizică și sportul sunt activități de interes național și sprijinite de stat.
Educația fizică și sportul cuprind următoarele activități: educația fizică, sportul pentru toți, sportul de performanță, exercițiile fizice practicate cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic.
Practicarea educației fizice și sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat. Exercitarea acestui drept este liberă și voluntară și se realizează independent sau în cadrul structurilor sportive asociate.
Statul recunoaște și garantează persoanei fizice și juridice dreptul la libera asociere în scopul constituirii structurilor sportive.

TITLUL II:  ORGANIZAREA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI
CAPITOLUL I:  EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORTUL ȘCOLAR ȘI UNIVERSITAR
Ministerul Educației Naționale organizează activitatea de educație fizică și practicarea sportului în învățământul preuniversitar și universitar.
Pentru elevii cu aptitudini sportive se pot organiza, în condițiile legii, clase, școli și licee cu program sportiv, precum și cluburi sportive școlare.
Sportul de performanță pentru elevi și studenți se organizează, de regulă, în cadrul cluburilor sportive școlare și universitare. Elevii și studenții pot practica sportul de performanță și în alte cluburi sportive.

CAPITOLUL II:  EDUCAȚIA FIZICĂ MILITARĂ ȘI PROFESIONALĂ

CAPITOLUL III:  SPORTUL PENTRU TOȚI
Sportul pentru toți este un complex de activități bazate pe practica liberă a exercițiului fizic într-un mediu curat și sigur, individual sau de grup, organizat ori independent.

CAPITOLUL IV:  SPORTUL DE PERFORMANȚĂ
Sportul de performanță constituie un factor esențial pentru dezvoltarea sportivă pe plan național, îndeplinind o importantă funcție reprezentativă pentru România în competițiile sportive oficiale cu caracter internațional.
Prin sportul de performanță se urmărește valorificarea aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selecție, având ca scop ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri și obținerea victoriei.
Sportivii de performanță sunt persoane care practică sistematic și organizat sportul și participă în competiții cu scopul de a obține victoria asupra partenerului, pentru autodepășire sau record.
Criteriile de clasificare a sportivilor de performanță se stabilesc prin regulamente elaborate de federațiile sportive naționale.

TITLUL III:  STRUCTURILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE PENTRU SPORT
CAPITOLUL I:  MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI

CAPITOLUL II:  DIRECȚIILE PENTRU TINERET ȘI SPORT JUDEȚENE, RESPECTIV A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

TITLUL IV:  STRUCTURILE SPORTIVE
CAPITOLUL I:  DISPOZIȚII GENERALE
În sensul prezentei legi, sunt considerate structuri sportive:
- asociațiile sportive;
- cluburile sportive, inclusiv cele organizate ca societăți comerciale;
- asociațiile județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport;
- ligile profesioniste;
- federațiile sportive naționale;
- Comitetul Olimpic Român.

CAPITOLUL II:  ASOCIAȚIILE SPORTIVE

CAPITOLUL III:  CLUBURILE SPORTIVE 

CAPITOLUL IV:  ASOCIAȚIILE JUDEȚENE ȘI ALE MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PE RAMURI DE SPORT

CAPITOLUL V:  FEDERAȚIILE SPORTIVE NAȚIONALE

CAPITOLUL VI:  LIGILE PROFESIONISTE 

CAPITOLUL VII:  COMITETUL OLIMPIC ROMÂN

CAPITOLUL VIII:  DISPOZIȚII COMUNE
Structurile sportive dețin exclusivitatea:
- dreptului asupra imaginii de grup sau individuale, statica și în mișcare a sportivilor lor în echipament de concurs și de reprezentare, când participă la competiții în numele respectivei structuri;
- dreptul de folosință asupra siglei/emblemei proprii;
- drepturilor de reclamă, publicitate și de televiziune la competițiile pe care le organizează sau la care participă, după caz.
Drepturile menționate înainte pot fi cesionate de structurile sportive, în condițiile legii.

TITLUL V:  AUTORITATEA DISCIPLINARĂ

TITLUL VI:  SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL

TITLUL VII:  CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI
Cercetarea științifică în domeniul educației fizice și sportului urmărește:
- ameliorarea programelor de educație fizică și mărirea eficienței sociale a sportului pentru toți;
- ridicarea nivelului performanței sportive prin mijloacele specifice cercetării;
- fundamentarea metodico-științifică și metodico-biologică a selecției, antrenamentului și participării sportivilor la competiții;
- valorificarea rezultatelor cercetării în educație fizică și sport, în folosul tuturor categoriilor populației.

TITLUL VIII:  CONTROLUL ȘI ASISTENȚA MEDICALĂ ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI
Controlul și asistența medicală în activități de educație fizică și sport sunt obligatorii.

TITLUL IX:  FORMAREA ȘI PERFECȚIONAREA SPECIALIȘTILOR DIN DOMENIUL EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI
Predarea educației fizice sau instruirea sportivă, în forme organizate, se asigură numai de persoane atestate în domeniu prin diplome sau certificate recunoscute, în condițiile legii.
Formarea continuă a specialiștilor cu studii superioare se face în condițiile legii.

TITLUL X:  PROTECȚIA SOCIALĂ A SPORTIVILOR DE PERFORMANȚĂ
Sportivii de performanță beneficiază de drepturile de asigurarea socială, de asistența socială, de asigurare socială de sănătate, precum și de drepturile ce li se cuvin de la fondurile private de pensii, în condițiile legii.

TITLUL XI:  FINANȚAREA ACTIVITĂȚII SPORTIVE

TITLUL XII:  BAZA MATERIALĂ PENTRU ACTIVITATEA SPORTIVĂ
În sensul prezentei legi baza materială sportivă cuprinde totalitatea terenurilor și spațiilor, precum și amenajările, instalațiile și construcțiile care sunt destinate organizării și desfășurării activității de educație fizică și sport.

TITLUL XIII:  PREVENIREA VIOLENȚEI ÎN SPORT ȘI LUPTA ÎMPOTRIVA DOPAJULUI

TITLUL XIV.  SANCȚIUNI
Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, după caz.

TITLUL XV:  DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE

Anexa 1: Definiții.
În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:
- baza sportivă - amenajare specifică ce cuprinde construcții și instalații destinate activității de educație fizică și sport;
- registrul sportiv - document care evidențiază situația înregistrării structurilor sportului în ordine cronologică și care are două componente: subregistrul structurilor sportive fără personalitate juridică și subregistrul structurilor sportive cu personalitate juridică.
- certificat de identitate sportivă - act oficial prin care se atesta calitatea de structură sportivă;
- licența de sportiv profesionist - document care atestă existența unui raport juridic determinat între un sportiv și un club sportiv profesionist și care este eliberat de o federație sportivă națională;
- oficiali sportivi - persoanele a căror activitate conduce la organizarea și administrarea activității sportive de agrement, recreative și competiționale, aflate în relație cu structura sportivă pe bază de contract de muncă, convenție civilă de prestări de servicii sau voluntariat. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zilele Aradului (ediția 2025)

   Inițial mă gândeam să creez un clip video despre Zilele Aradului, ediția 2025. În final, am ales această varianță, și anume să scriu pe b...