marți, 7 noiembrie 2023

Hotărâre nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției (extrase)

Prezenta hotărâre reglementează condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru:
- judecători, procurori, personal asimilat acestora conform prezentei hotărâri, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora;
- personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora;
- executorii judecătorești pensionați anterior intrării în vigoare a legii privind executorii judecătorești, cu modificările și completările ulterioare;
- personalul de probațiune.
Serviciile medicale se acordă de către furnizori evaluați și autorizați potrivit legii și cuprind:
- servicii medicale profilactice;
- servicii medicale în caz de boală, constând în: asistență medicală primară, asistență medicală ambulatorie de specialitate și asistență medicală spitalicească;
- servicii medicale de urgență și transport sanitar;
- servicii de medicină dentară;
- servicii medicale de recuperare-reabilitare a sănătății;
- servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
- proteze destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale.
Cuantumul contribuției personale, respectiv coplății din valoarea cheltuielilor pentru asistență medicală și proteze, prevăzute în normele legale în vigoare, se suportă din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Justiției, al CSM, al Ministerului Public, al ÎCCJ, după caz.
Asistența medicală, medicamentele și protezele se acordă numai pe baza biletului de trimitere, rețetei medicale sau recomandării medicale, după caz, cu respectarea prevederilor legale referitoare la întocmirea și eliberarea acestora. Fac excepție de la prevederile amintite înainte serviciile de medicină dentară.
Serviciile care nu pot fi decontate din bugetul ordonatorilor de credite din sistemul justiției sunt:
- serviciile hoteliere cu grad înalt de confort;
- corecțiile estetice;
- eliberarea actelor medicale solicitate de autoritățile care prin activitatea lor au dreptul să cunoască starea de sănătate a asiguraților;
- fertilizarea în vitro;
- transplantul de organe și țesuturi, cu excepția cazurilor prevăzute în contractul-cadru;
- asistența medicală la cerere;
- contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere;
- serviciile medicale solicitate de asigurat;
- cheltuielile cu medicamente și materiale sanitare din unități medico-sanitare;
- serviciile acordate în cadrul secțiilor/clinicilor de boli profesionale și al cabinetelor de medicină a muncii;
- serviciile hoteliere solicitate de pacienții ale căror afecțiuni se tratează în spitalizare de zi;
- serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie în cabinetele de planning din structura spitalului;
- serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă și sportive;
- cheltuieli de cazare și masă din unitățile hoteliere cu bază de tratament;
- serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale asigurate gratuit în cadrul programelor naționale de sănătate;
- serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale acordate în străinătate;
- serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale la care persoanele prevăzute la art. 1 au dreptul, în mod gratuit, în calitatea lor de asigurați în cadrul sistemului de asigurări sociale din România.
Decontarea cheltuielilor pentru serviciile de medicină dentară se realizează la nivelul tarifelor prevăzute de normele de aplicare a contractului-cadru anual privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Lista furnizorilor de servicii medicale din fiecare județ aflat în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate este transmisă celor interesați, la cerere, de către compartimentul competent din cadrul Ministerului Justiției.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zilele Aradului (ediția 2025)

   Inițial mă gândeam să creez un clip video despre Zilele Aradului, ediția 2025. În final, am ales această varianță, și anume să scriu pe b...