Prezenta lege reglementează regimul juridic general, clasificarea și principiile organizării și funcționării muzeelor și colecțiilor publice, precum și colecțiilor private accesibile publicului.
Muzeu - instituție publică de cultură, aflată în serviciul societății, care colecționează, conservă, cercetează, restaurează, comunică și expune, în scopul cunoașterii, educării și recreării, mărturii materiale și spirituale ale existenței comunităților umane, precum și ale mediului înconjurător.
Colecție - ansamblu de bunuri culturale și naturale, constituit în mod sistematic și coerent de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat.
În sensul prezentei legi, colecțiile publice sunt colecțiile accesibile publicului și specialiștilor, indiferent de titularul dreptului de proprietate, care reunesc bunuri semnificative prin valoarea lor artistică, documentară, istorică, științifică, culturală și memorialistică.
Colecțiile private accesibile publicului sunt colecțiile aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, la care publicul și specialiștii au acces numai cu acordul deținătorilor.
Funcțiile principale ale muzeului sunt:
- constituirea, conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal;
- evidența, protejarea, cercetarea și dezvoltarea patrimoniului muzeal;
- punerea în valoare a patrimoniului muzeal în scopul cunoașterii, educării și recreării.
Funcțiile principale ale colecțiilor publice sunt:
- gestionarea, evidența, cercetarea, dezvoltarea, protejarea, conservarea și restaurarea patrimoniului propriu;
- punerea în valoare a patrimoniului propriu.
Statul, prin autoritățile administrației publice centrale, precum și autoritățile administrației publice locale, protejează muzeele, colecțiile publice și colecțiile private accesibile publicului, garantează libera lor funcționare și dezvoltare și pot acorda proprietarilor și titularilor de alte drepturi reale sprijin financiar și logistic, conform prevederilor legale.
CAPITOLUL II: PATRIMONIUL MUZEAL
Cultele susțin propriile muzee și colecții publice și pot beneficia în acest scop de sprijin financiar și logistic din partea autorităților administrației publice centrale și locale, conform prevederilor legale în vigoare.
Patrimoniul muzeal reprezintă totalitatea bunurilor, a drepturilor și a obligațiilor cu valoare patrimonială ce aparțin unui muzeu sau, după caz, unei colecții publice.
Bunurile care se află în patrimoniul muzeal pot face obiectul dreptului de proprietate publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, al dreptului de proprietate privată.
Regimul juridic al dreptului de proprietate publică și/sau privată asupra bunurilor care se află în patrimoniul muzeal este reglementat conform dispozițiilor legale în vigoare.
Autoritățile administrației publice centrale și locale și instituțiile publice de specialitate subordonate acestora, precum și proprietarii și titularii de alte drepturi reale asupra muzeelor și colecțiilor publice pot coopera, după caz, cu organizații neguvernamentale, în vederea dezvoltării, protejării conservării, restaurării, cercetării și punerii în valoare a patrimoniului muzeal, în interes științific sau cultural-artistic.
CAPITOLUL III: CLASIFICAREA, ÎNFIINȚAREA ȘI ACREDITAREA MUZEELOR ȘI COLECȚIILOR PUBLICE
În funcție de forma de proprietate, de constituire și de modul de administrare a patrimoniului muzeal, muzeele și colecțiile publice se pot afla în proprietate publică sau privată.
Muzeele și colecțiile aflate în proprietate publică se înființează și se organizează în subordinea unităților administrației publice centrale sau locale, a altor autorități publice ori instituții și funcționează potrivit regulamentelor proprii de organizare și funcționare, aprobate de autoritățile sau instituțiile tutelare.
Muzeele și colecțiile publice aflate în proprietate privată se înființează, se organizează și funcționează în subordinea persoanelor juridice private sau a persoanelor fizice.
După forma de organizare, muzeele și colecțiile publice au personalitate juridică; prin excepție de la regulă, se pot organiza muzee și colecții publice fără personalitate juridică.
În funcție de aria de acoperire teritorială, de mărimea și importanța patrimoniului, muzeele și colecțiile publice se clasifică astfel:
- muzee și colecții publice de importanță națională;
- muzee și colecții publice de importanță județeană;
- muzee și colecții publice de importanță locală.
Înființarea muzeelor și a colecțiilor publice, indiferent de forma de constituire, proprietate și administrare a patrimoniului, este reglementată prin prezenta lege.
Pentru înființarea muzeelor și a colecțiilor publice este necesar avizul prealabil a Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.
Funcționarea muzeelor și a colecțiilor publice, indiferent de forma de constituire, proprietate și administrare a patrimoniului, este condiționată de acreditarea acestora.
Revocarea acreditării muzeelor și a colecțiilor publice are loc în cazul nerespectării prevederilor legale în vigoare sau a condițiilor de acreditare.
CAPITOLUL IV: FINANȚAREA MUZEELOR ȘI A COLECȚIILOR PUBLICE
Activitatea muzeelor și a colecțiilor publice de drept public se finanțează din venituri proprii și din alocații acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz.
Veniturile proprii provin din tarifele pentru serviciile oferite de muzee și colecții publice, din donații și sponsorizări, din alte activități specifice.
Prețurile și tarifele pentru serviciile oferite de muzee și colecții publice sunt stabilite de conducerea acestora.
CAPITOLUL V: CONDUCEREA, ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA MUZEELOR ȘI COLECȚIILOR PUBLICE DE DREPT PUBLIC
Muzeele și colecțiile publice de drept public sunt organizate și funcționează conform prevederilor prezentei legi și ale regulamentului de organizare și funcționare propriu, aprobat de autoritatea în subordinea căreia se află, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Personalul de specialitate al muzeelor și al colecțiilor publice cuprinde funcțiile de muzeograf, cercetător, conservator, restaurator și tehnician de muzeu, respectiv arhitect, acolo unde este cazul.
Pentru personalul muzeelor care lucrează în condiții speciale de muncă se va acorda un spor de toxicitate la salariu.
Pentru personalul de specialitate și tehnic care lucrează în depozite și la organizarea unor expoziții cu bunuri clasate în categoria Tezaur se va acorda un spor de confidențialitate.
În cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public sunt organizate și funcționează consilii de administrație, ca organe deliberative de conducere.
Componența, atribuțiile, organizarea și funcționarea consiliului de administrație se stabilesc prin regulament de organizare și funcționare, aprobat de autoritatea în subordinea căreia se află muzeele și colecțiile publice de drept public, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
CAPITOLUL VI: INSTITUȚII ȘI ORGANISME CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIUL MUZEELOR ȘI COLECȚIILOR PUBLICE
Ministerul Culturii elaborează și asigură aplicarea strategiei naționale și urmărește respectarea prevederilor legale, a normelor și metodologiilor din domeniul muzeelor și al colecțiilor publice.
Ministerul Culturii reprezintă statul în relațiile internaționale din domeniul muzeelor și colecțiilor publice.
CAPITOLUL VII: CONTRAVENȚII ȘI SANCȚIUNI
Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspundere disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală.
CAPITOLUL VIII: DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.
Anexa 1: Lista muzeelor de importanță națională.
Anexa 2: Lista muzeelor de importanță regională.
Anexa 3: Lista muzeelor de importanță județeană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu